Despre prima mea vacanță si … Dreptul la vacanță

Prima mea vacanță în străinătate s-a întâmplat pe vremea când dreptul la vancață era un concept abia apărut și mult înainte ca să aflu că Christian Tour susține Dreptul la vacanță.

Cu alte cuvinte pot începe cu “A fost odată…” fiindcă anul în care a avut loc prima mea vacanță este 1995. Până atunci am mai avut câteva deplasări în străinătate, dar de fiecare dată au fost ceea ce azi numim “business trips”. Vacanță reală așa cum își dorește fiecare, fiindcă toți avem dreptul la vacanță, nu am reușit să am decât în 1995.

E adevărat înainte de 1989 am avut vacanța la mare sau în general vorbind, vacanța în România, cum aveau toți din țară. O vacanță în străinătate era un vis foarte îndepărtat pentru că trebuia să îndeplinești niște condiții pe care puțini le indepllineau și chiar și așa tot partidul spunea dacă poți sau nu să pleci.

Păi să nu ne mai pierdem în istorisiri și să povestesc cum s-a întâmplat minunea.

Împreună cu prietena mea, din acel moment, ne-am hotărât să facem o vacanță în Grecia. Deja știam că zona continentală este un loc în care fuseseră români și toți se întorseseră foarte încântați. Cum eu sunt mai doritor de senzații tari și aleg de obicei tot felul de variante ciudate am decis să mergem în Creta.

Am stabilit, am plătit și am plecat … cu autocarul.

Desigur trecerea prin Bulgaria în acei ani era o aventură. Ne spuseseră să avem bani pregătiți fiindcă poliția ne poate opri și 20-30 de mărci sau dolari fac minuni în cazul acestor echipaje. În plus trecerea se făcea noaptea și autocarul se grăbea să iasă cât mai repede din Bulgaria și așa am aflat că nu va fi decât o singură oprire la un restaurant pe marginea drumului pentru nevoi fiziologice și apoi viteza maximă până la granița Greciei. Am avut noroc să plătim doar “o singură taxă de drum” poliției și am ajuns cu bine în Grecia.

De la graniță am plecat spre Atena de unde urma să luăm feribotul să traversăm în Creta. Noaptea la Atena a fost cu totul specială fiind prima noapte într-un oraș mare occidental. A fost mai greu cu dormitul fiindcă era august și erau, la 12 noaptea, cam 30 de grade și aerul condiționat nu prea făcea față. Totuși eram mult prea în vervă și Plaka prea interesantă să ne gândim la somn. A doua zi dimineață am plecat spre Pireus și ne-am îmbarcat pe feribot să traversăm spre Creta.  

Aventura marină a fost chiar aventură fiindcă în cele 8 ore cât a durat traversarea am avut ocazia să vedem câteva insule, în care ne-am si oprit. Eram un fel de rată de navetiști greci. Dintre insule, Mykonos a fost o descoperire minunată. Era pentru prima oară când vedeam o stradă care trecea prin port, plină de baruri, iar dintr-unul dintre baruri mai apropiat de port se auzea o piesă de jazz care te atragea spre el.

Dimineața am ajuns în port în Heraklion. Portul se vedea luminat de soarele dimineții și era clar că trebuie să ne mișcăm repede și cu mare atenție în forfota aia. A coborât autocarul și ne-am pregătit de plecare spre Hersonissos.

În acei ani o vacanță era oarecum o loterie, nu cum este acum vacanța cu Christian Tour, și cu toate că alesesem cazare într-un hotel din Hersonissos prin intermediul unei agenții, spre marea noastră surpriză cei de acolo ne-au spus că nu există rezervări pentru grupul din România. Întorși în autocar am ținut o mică ședință parlamentară și am decis prin vot că avem Dreptul la vacanță și am cerut reprezentaților firmei de turism să găsească o soluție. S-au dat câteva telefoane și până la urmă am fost informați că am găsit o rezolvare. Era vorba de un hotel abia deschis, liber, undeva la cam 30 de kilometri de Chania în localitatea Kolymbari. Adică după o noapte zgâlțâiți pe mare mai trebuia să facem cam 200 de kilometri din Heraklion.

Drumul a fost ceva de vis. Am trecut prin Rethymno, prin Chania, locuri în care peisajul maritim este de o frumusețe rară. Dispăruseră și oboseala și nervii, dar oricum rămăsese o teamă că vom ajunge undeva uitați de lume și nu vom avea ce face acolo.

Din Chania până acolo vedeai stațiuni cu hoteluri mari, cu multe stele și pentru noi asta  a fost o încurajare, dar când am ajuns a fost un șoc. Ajunși acolo am descoperit o localitate micuță, săracă, care se străduia să intre în circuitul turistic. Hotelul era nou, e adevărat, dar în afară de faptul că era foarte curat nu prea avea nimic. Plaja era cam la 500-600 de metri distanță și ajungeai la ea trecând printr-o mică junglă din trestii. Ce a fost o mare bucurie pentru noi, a fost să descoperim o tavernă lângă hotel unde am mers în fiecare zi să mâncăm și unde la final propietarul a fost atât de bucuros fiindcă ne-a avut clienți, încât în ultima seară a pus la bătaie băutară din partea casei.

Nu vreau să intru în mai multe amănunte fiindcă doar această vacanță dacă ar trebui povestită așa cum a fost, cu toate micile întâmplări și toate locurile minunate pe care le-am văzut ar însemna să scriu o nuvelă, dacă nu chiar un mic roman de călătorii în Creta.

Singurul lucru pe care îl pot adauga este că până la urmă a fost una din cele mai frumoase vacante din câte am avut. Și .. au fost multe.

Acum când Christian Tour susține Dreptul la vacanță poate nu vom mai avea picanteriile începuturilor, dar sigur putem avea fiorul noilor experiențe și a locurilor deosebite pe care le oferă lumea întreagă.