Dulceata de fructe, aroma din casa bunicilor

Dulceata de fructe este acel ceva ce ne aduce aminte de zilele de iarna petrecute la tara sau de vizitele la bunici. Este aroma copilariei de care iti aduci aminte pana la batranete.

Probabil ca v-ati intrebat cum de știu mamele sau bunicile noastre sa faca dulceata? Cel mai probabil au invatat de la mamele și bunicile lor. Dar acestea de unde au invatat? Sigur cineva a avut la un moment dat idea sa foloseasca zaharul pentru conservarea fructelor și a creat dulceata de fructe.

Dulceata de fructe asa cum o stim astazi a aparut destul de tarziu în Europa. Cam dupa cruciade, undeva prin secolele  XIII – XlV a aparut zaharul din trestie de zahar, venit pe filiera araba și mai apoi și dulceturile din fructe.

Se spune ca prima idee de conservare a fructelor într-un sirop sau miere ar fi apărut în scrierile lui Pliniu cel Batran, prin 73 D.C (link). Un mod destul de popular era sa foloseasca un fel de reductie de must din struguri în care conservau pepeni sau gutui. Datorita cantității mari de zahar era mediul ideal pentru a pastra mai mult timp fructele pe care altfel le-ai fi pierdut datorita fermentatiei.

Galien, în secolul I, considera fructele un aliment fara rost care iti umplea stomacul și te predispunea la fermentatie și probleme stomacale. Aceste idei au continuat pana spre Evul Mediu cand carpofobia a inceput sa dispara. (link) Carpofobia este afectiunea psihica care inseamna teama  de fructe. !!!

Pentru inceput atat fructele pastrate în miere sau fierte în reductie de must și mai apoi cele pastrate în sirop de zahar erau considerate medicamente și erau folosite pentru tratarea diferitelor afectiuni stomacale.

Printre cei care ne-au lasat informatii despre cum sa facem dulceturi este chiar și un personaj faimos, pe numele sau Michel de Nostre-Dame, mai cunoscut sub numele de Nostradamus. El a lasat un tratat scris la 1555 numit “Le traité des fardements et des confitures” în care propunea retete pentru conservarea fructelor dar și a plantelor folosind siropul de zahar.

Pentru o lunga perioada de timp sub influenta araba sunt preparate diverse amestecuri pe baza de zahar de trestie sau miere și fructe, flori, legume sau mirodenii care nu sunt pentru oricine ci doar pentru tratamente, ele fiind considerate preparate farmaceutice. 

Undeva pe la mijlocul anilor 1700 un profesor german a descoperit zaharul din sfecla. Ca urmare prin secolul XIX utilizarea zaharului pentru prepararea dulceturilor s-a “democratizat”. Zaharul inițial un aliment de lux a devenit acum un produs util și accesibil tuturor.

• Daca tot am vorbit despre dulceturi sa va spun și cum am facut dulceata de pere cu putin cardamom verde și o steluta de anason.
• Am primit cam un kilogram de pere semisalbatice dar foarte bune ca aroma. Pomii respectvi nu mai fusesera ingrijiti de cativa ani și perele pareau necoapte avand o culoare verde galbuie dar aroma era de neegalat și mai ales erau sa zic asa, ecologice.
• Cateva zile nu am ajuns sa ma ating de ele și cum în frigider pareau triste și fara rost am zis sa le dau un scop în viata și am facut dulceata.
• La un kg de pere curatate de samburi și taiate cuburi am pus jumatate de kg de zahar alb, semintele de la doua teci de cardamom verde și o steluta de anason. Am lasat cam 3-4 ore sa stea perele asa acoperite cu zahar. Se pot lasa și peste noapte. Apoi am luat o oala emailata și le-am pus pe foc. Am amestecat din cand în cand timp de 30 de minute.
• Dupa primele 30 de minute am luat putin sirop din oala și l-am testat pe o farfurie tinuta în congelator. Daca siropul curge foarte incet, aproape nu, atunci dulceata este gata. 
• Cum amestecul era destul de lichid l-am mai lasat 15 minute și am adaugat și niste zeama de lamaie. 
• Cam dupa 45-50 de minute am zis ca este destul și am pus amestecul fierbinte în borcane pregatite inainte. Am inchis borcanul și l-am rasturnat cu capul în jos în acest fel practic sigiland-ul.